Stau in pat,ca un copil mic ce sunt eu...asta era acum mult timp...cand stateam in pat,si plangeam mereu,ca imi era dor de tatal natural,de vorbele lui,de faptele,gesturile lui...cu care eram obisnuita,deoarece traise atatia ani in jurul meu,atatia ani,din care am invatat multe de la el...si el..dupa a disparut...dar o disparitie din aia,din care puteai sa te gandesti doar la niste cuvinte si un om,din care reieseau cuvintele "oare mai traieste?"
Si e comic,ca nu cu multe zile inainte de a implinii 17 ani,auzi multe despre el...dupa 7 ani...auzi in sfarsit de el,in sfarsit ai numarul lui de telefon,si te chinui sa ii dai un mesaj,sa vada ca tu nu ai uitat de el,desi el a uitat poate de tine...stie ca existi,dar nimic mai mult...
Si cu doar 5-6 zile dupa ziua ta,te trezesti ca il vezi in sfarsit,ca stai langa el,stai in bratele lui,plangi pe umarul lui,si il poti intreba chestii la care nu ai avut un raspuns..desi primesti niste raspunsuri vagi,dar te multumesti cu ele,pentru ca nu stii daca dupa ce o sa plece iar,nu o sa rupi iar legatura cu el,si o sa se piarda din nou totul...
Si uite asa se duc zilele...uite asa se formeaza un vis,din care nu prea ai vrea sa te trezesti,nu ai vrea sa-l pierzi iar,desi l-ai urat atata timp,ai plans din cauza lui,dar vorba aia,e tatal tau..si vrei sa stii totul despre viata tui,sa stii ca exista...
Nu ai nevoie de banii lui,doar de afectiunea lui,de cuvintele lui,care te sustin,desi poate pentru putin timp...
E visul meu..si nu as vrea sa se termine cu conducerea tatalui meu la autocar...Vreau sa continue dupa,sa ma duc dupa el de foarte multe ori la autocar sa-l iau,si sa il duc.....si sper sa se intample asa.....E un vis minunat...un vis cu adevarat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu