Dar tatal meu(natural), da, este un necunoscut!
Nu-l cunosc deloc. Adica nu apartine cunoasterii mele modul cum se comporta el cand este suparat, sau cand este vesel, nu stiu cum arata cand minte, sau cand spune adevarul...
Iar acestea nu sunt numai consecintele plecarii sale din tara, sau anii in care nu i-am intalnit privire, ci la acestea se mai adauga indiferenta sa, comportamentul sau rece, fara sentimente, si "lacatul" cu care a blocat usa spre sentimentele sale.
Daca acum cativa ani mi-ar fi spus cineva ca tatal sau se comporta indiferent, ca nu ii ofera pic de afectiune, ca nu ii arata nimic din ceea ce simte, nu puteam sa-mi imaginez, sa ma pun in rolul acelui personaj.
Dar acum pot!
El a stiut doar sa spuna ca sa-l iertam, ca ne iubeste, dar ... niciodata nu voi stii ce era defapt in inima sa, dar din ultimele sale fapte pot intelege doar ca erau doar vorbe pe care le spunea ca sa fie sigur ca vom sta cu el atat cat va fi in tara...
Nu a dorit sa-si ia ramas-bun de la mine si de la sora mea? S-a facut!
Dar nici eu nu mai vreau sa-l mai vad, nu mai vreau sa-i dau ocazia sa mai vorbeasca, si sa ii ofer iertarea mea, deoarece se pare ca lui nu-i pasa decat de el, de existenta umbrei sale...
Si uite asa s-a incheiat un capitol vechi, care isi astepta sfarsitul!
[ ... ]
[O noua zi]
[Un nou rasarit de soare]
